* Povestea
Multumesc Universului ca si in anul pandemiei (2020) am avut sansa sa merg la genul meu preferat de festivaluri in natura, departe de civilizatie si forfota oraselor, tocmai in inima codrilor !
Dupa un inceput de vara dezamagitor cu festivaluri anulate sau amanate pentru anul urmator, am ramas in lista de preferinte cu singurul festival care a meritat:
Pe Coclauri!
Initial, festivalul era programat la final de primavara sau inceput de vara, dar din cauza restrictiilor impuse de COVID19 a fost amanat pentru tomana, lucru mai convenabil si ptr mine si Mihaela pentru ca mai toata vara am avut un program foarte incarcat, greu de gasit timp si ptr o saptamana de distractie prelungita.
Despre festivalul Pe Coclauri am aflat din intamplare la Waha, unul dintre festivalurile Psy Trance la care merg an de an. Norocul a fost sa campam intr-o zona foarte “circulata” unde ulterior langa noi si-a pus cortul chiar organizatorul acestui festival: Craciun Cristian, un baiat de nota 10+ … genul meu de oameni cu care-mi place sa socializez la astfel de festivaluri.
Atat eu cat si Mihaela am fost invitati de Cristi sa expunem pictura abstracta in “zona” artistilor si uite-asa am ajuns “psy-artisti” intr-o cultura artistica mai putin cunoscuta publicului larg … si pot spune ca ne-am bucurat la maxim de aceasta sansa, ocazie cu care ne-am facut si mai multi psy-friends, suntem prea “friendly” si ospitalieri sa nu se “lipeasca” lumea de noi 🙂
Locatia festivalului a fost tinuta “la secret” pana in pre-ziua Zet, dar stiam din cele spuse si anuntate pe Facebook ca este intr-o zona de padure, fara semnal gsm, si acces doar cu masini offroad ! Transportul din zona de parcare era asigurat cu doua masini de teren 4×4 care circulau frecvent, cam din 30 in 30 de minute, insa trebuia sa-ti programezi tranzitul spre locatie cu ceva ore mai devreme sau chiar cu o zi in avans, ca sa nu astepti prea mult in parcare.
Chiar daca s-au anuntat ceva ploi in prima zi de festival, nu ne-am speriat si ca de obicei ne-am pregatit mai mult decat era necesar … decat sa ne ploua si sa inghetam de frig, mai bine transportam un rucsac in plus 🙂 …
* Experienta
Odata ajunsi in locatie am uitat de toate … timpul s-a oprit in loc si a inceput distractia … intre reprize am montat cortul, am pregatit suportul pentru expozitia de picturi, ne-am imprietenit cu vecinii si am facut stocuri de lemne pentru focul de tabara care a tinut 3 zile si 3 nopti, fara sa se stinga niciodata … motiv pentru care am primit N^K multumiri din partea frigurosilor nocturni !
Seara oscilam intre cele doua scene, focul de tabara si cort … un dute-vino fara o regula anume, fara un program si fara nicio grija … eram absolut “dusi” de muzica.
De abia in ziua plecarii am realizat ca perioada petrecuta acolo a fost aproape infinita … aveam impresia ca am stat acolo o eternitate. Experientele, oamenii, relaxarea totala, izolarea de civilizatie, natura primitoare si padurea cazand pe noi au contribuit la senzatia de dilatare a timpului incat totul parea etern, timpul a trecut atat de subtil si neobservabil incat ai zice ca nici nu ar fi existat !
Ca o concluzie finala:
Pe Coclauri ofera exact ceea ce alte festivaluri nu au … Eternitatea !
Be First to Comment