Au trecut ani si ani de cand am renuntat la fumat, aproape ca nici nu-mi mai aduc aminte cum era cand fumam, stiu doar ca in permanenta hainele miroseau a tutun iar tastatura era plina de scrum de tigara.
De mirosul din casa nu-mi faceam probleme, oricum stateam in chirie pe vremurile respective iar acest aspect nu ma deranja “personal”, de altfel prezenta mirosului de tigari pentru un fumator este ca si apa pentru peste, pentru el este doar mediul de viata, doar pentru noi este uda !
In permanenta aud cate un cunoscut discutand ca vrea sa renunte la tigari, ca de maine, de la Craciun sau Paste, de luna de vine, etc… multi fumatori stiu ce vreau sa spun: adica niciodata! Si evident ca in discutia lor nu ma pot abtine sa nu intervin si sa le spun – sau poate sa-mi reamintesc mie – ca si eu am fost odata fumator si eu am ajuns la un moment dat sa fumez un pachet de tigari pe zi, ba uneori incepeam si cel de-al doi-lea pachet, dar m-am lasat de fumat odata pentru totdeauna si nu am mai revenit la acest obicei prost, nesanatos, pagubos si deranjant pentru toti cei din jurul meu, mai ales pentru partenerul de viata (sotie, amante, sau ce-or mai fi ele)!
Evident ca, fara exceptie, toti ma intreaba: cum te-ai lasat de tigari, cum ai reusit sa renunti la ele, ce secret ai avut ? ai luat ceva pastile, ceaiuri, ierburi ? … intrebari clasice ca de altfel pe care multi fumatori si le pun zilnic, dar fara sa incerce sa si renunte efectiv la fumat.
Invariabil le raspund ca nu exista niciun secret, nu exista niciun miracol in renuntarea la tigari. Le explic faptul ca nu ai nevoie de pastile, de ierburi sau ceaiuri pentru renuntarea la fumat, le spun clar si raspicat:
nu exista leac impotriva fumatului decat propria-ti vointa, respectul pentru tine si cei din jurul tau este singurul ingredient secret al acestei retete !
Stiu ca si cei care cititi aceste randuri si sunteti fumatori, deja faceti mutre-mutre, incepeti cu negatia acestei afirmatii cum ca nu exista asa ceva, ca ati incercat de ani de zile si v-ati lasat de 3 ori pana acum, ba un an, ba o luna, dar tot nu ati reusit sa renuntati definitiv, pe viata si asta va determina sa afirmati ca vointa nu este totul, ca si voi ati incercat, dar nu va puteti abtine, ceva va determina sa va reapucati de fumat.
Din pacate, nu pot sa va spun decat ca vointa voastra nu este una hotarata, este doar superficiala, de multe ori la sugestia celor din jur: sotie, prieten, colegi de serviciu, copii etc, dar in sinea voastra nu va acceptati a deveni un nefumator, tigara este si ramane un stil de viata, cum este cafeaua ptr majoritatea dintre noi, tigara este metoda de refulare la nervi sau de relaxare la stress si oboseala, ceea ce mental este adevarat, acelasi lucru-l simteam si eu pe vremea cand fumam, dar singurul care va poate vindeca pe viata de acest viciu sunteti doar voi!
Si eu am incercat tot felul de metode “clasice” pentru a renunta, dar din fericire am tras repede concluzia ca nu dau rezulatate:
- cumparam tigari mai scurte (fumam doar tigari lungi, in general KENT)
- am schimbat pe tigari mai slabe, am zis ca poate asta ar fi o solutie pana ma las definitiv
- am inceput sa iau si pachete cu 10 tigarete, dar dupa ce le terminam apelam la prieteni
- am incercat sa nu mai cumpar, dar tot ceram la prieteni, faimosul brand, tigarile “ALTORA” erau si ele bune
Decizia renuntarii a fost luata oricum “brusc” nu a fost una anterior programata. Eram la masa, la restaurant cu un prieten si coleg de serviciu si el fumator de altfel, tocmai ce am iesit de la sala si obisnuiam sa ne relaxam la o bere si poate sa mancam ceva, restaurantul era langa sala de Gym. Mai aveam 4 tigari in pachet si am decis atunci, pe loc, ca o sa fumez toate cele 4 tigari, una dupa alta si acelea vor fi ultimele. Zis si facut, le-am fumat si asta a fost “aproape” tot. La aproape 2 saptamani stiu ca am mai fumat dintr-o tigara, deja mi se parea mai tare decat eram obisnuit … si ulterior cred ca dupa un an am mai fumat cateva zile, dar asa cum am “reinceput” la fel am renuntat la ele, fara niciun regret si fara nicio greutate sau ezitare!
Ocazional, din an in Paste, uneori la vreo ocazie, pot sa treaca si 2 ani, mai fumez cate o tigara de la prieteni, dar mi se par foarte tari, nu tusesc dar ma ametesc imediat de la nicotina … nici dupa 3 beri nu ma simt ca dupa cateva fumuri de tigara.
Pot sa stau la masa cu fumatori dar ma deranjeaza fumul de tutun, nu-l mai suport, prietenii care mai merg cu mine cu bicicleta chiar daca fumeaza de 10 ori pe traseu, nu ma ademenesc cu nimic, pur si simplu nu mai simt nicio “atractie” spre fumat, nicio dorinta sau vreo chemare ascunsa!
Chiar daca mai incerc cum am zis mai sus, este doar din anturaj si absolut ocazional, este ca si cum am devenit imun la nevoia de fumat si asta doar prin vointa, absolut nimic altceva … este ca si cum as bea 50ml de vodka odata la 2 ani, doar din anturaj la un club sau party, nu simt nevoia zi de zi, ocazional prefer un paharel de vin, este mai sanatos si am capul mult mai limpede !
Asadar, dupa ani de zile in care am fumat in mod intensiv, uneori “sudate”, renuntarea la fumat s-a dovedit pana la urma doar o chestiune de vointa. Orice alte alternative, tigari electronice, plasturi cu nicotina sau mai stiu eu ce aberatii comerciale nu sunt decat sa va tina in “impas”, sistemul nu vrea sa renuntati, doar sa va amagiti, practic viciul ramane acelasi, schimbati doar forma de administrare 😀
Be First to Comment