Transylvaliens – cel mai ZEN festival din Romania

De cand am scris despre WAHA, primul festival de psytrance la care am fost, am tot zis ca trebuie sa-mi fac timp si pentru Transylvaliens, cel de-al 2-lea festival important din 2018, anul in care am avut o vacanta de 3 saptamani, timp in care am stat numai prin festivaluri!

Daca despre WAHA as putea spune ca este cel mai PSY festival din Romania pentru diversitatea muzicii, despre Transylvaliens as spune ca este de departe cel mai ZEN festival de la noi.

Este ZEN in primul rand pentru ideologie si in al 2-lea rand pentru locatiile alese, iar locatia din 2018 a fost una exceptionala, de vis as spune. Cand am ajuns in acel loc si am vazut cum in fata noastra se deschid muntii si de jur imprejur numai padure de pin si fag, iar pe mijloc o apa curgatoare, rece si cu miros usor de peste (pastrav) … ne-am zis: aici este raiul pe pamant, aici am trai 1000 de ani fara stress si fara griji … aici as vrea sa ramanem … this is ZEN  !

In ziua premergatoare festivalului ne-am acomodat cu zona si am cunoscut oamenii, am pus cortul si apoi am ocolit mai toata valea de la inaltime, prin padure, ocazie cu care am dat peste “o comoara” rara si foarte gustoasa: manatarci/hribi, galbiori, ciopartani si ciuperci de camp, zona era chiar “raiul pe pamant” fara nicio exagerare. Deja aveam un ritual, in fiecare zi cutreieram cate-o zona din munte dupa ciuperci si in fiecare zi preparam o ciulama de-ti lasa gura apa numai cand o vezi!

Prietenosi cum suntem, ne-am facut repede ceva cunostinte, am stat de vorba cu padurarul zonei care ne-a povestit vrute si nevrute despre oameni, locatie, munti, paduri. Pana si cu echipajul de politie care patrula zona ne-am imprietenit, cautau un loc sa ia apa de izvor si nu stiau de unde.

Muzica a fost de nota 9/10 , nu poti sa-i multumesti pe toti 100% din timp, dar un 9 inseamna : FB+ , foarte bine cu plus … daca si sonorizarea era de 10 cred ca totul ar fi fost perfect. Festivalul a fost organizat binisor, amenajarile foarte faine si originale, mai ales locurile de relax, multe leagane; dusuri prezente, apa potabila, micul business mai putin diversificat decat la alte festivaluri, focuri de tabara seara, animatori cu foc si lumini, etc.

Vremea a fost frumoasa in primele 3 zile din 5 cat am stat, insa in ultimele doua zile vremea s-a stricat si a plouat foarte mult, am stat mai mult la cort, dar si ploaia a avut farmecul ei, parea ca esti cumva uitat in timp, detasat de lume, dar in acelasi timp in siguranta si pace.

La Transylvaliens am inteles ca omul trebuie sa iubeasca pamantul ca sa-l inteleaga mai bine, pentru ca si pamantul face la fel, respectul pamantului pentru tine este pe masura respectului tau pentru el. Daca esti corect si intelegator cu natura, tolerant cu lucrurile pe care nu le intelegi sau accepti, atunci si lumea parca se imblanzeste sub mana ta, devine si ea mai intelegatoare, mai toleranta. Nu stiu cum sa exprim mai bine, dar apropierea de natura si respectul pentru creatie ne aduce mai aproape de adevar, ne face sa gandim mai spiritual, dar nu in scopul “religios” ci o gandire pur realista despre univers, despre natura si viata.

Cand ai inteles ca pamantul este viu, ca apele, dealurile si muntii sunt si ele vii, atunci ai inteles cu adevarat “cine esti TU!?”, atunci ai inteles ca umanitatea nu este singura, independenta ci este o mica parte din infinitul vietii in univers. Omul este pe Pamant precum un purice pe caine; cat timp puricele este linistit si nu face exagerari, sta bine merci agatat in blana pufoasa, in caz contrar este bine scarpinat si aruncat cat colo;

In natura totul se plateste, tu alegi moneda de schimb!

P.S. Primele impresii despre festival scrise de Mihaela le puteti citi aici: TRANSYLVALIENS , CEL MAI VERDE FESTIVAL PSY DIN 2018 , intradevar, exceptand cerul, totul era de un verde absolut!

byrev Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *